COLECŢIA DE ENTOMOLOGIE este gestionată şi valorificată ştiinţific şi cultural-educativ de către drd. Gima LILA , începând din anul 2018.
Patrimoniul entomologic conservă 53.870 exemplare şi are cea mai mare pondere în cadrul patrimoniului secţiei, reprezentând aproape 50%. Constituirea colecţiei s-a facut în două etape distincte.
• Prima etapă a fost între anii 1951-1978. La finele acestei etape colecţia însuma puţin peste 13.000 piese. În aceasta perioadă, colecţia a fost gestionată şi prelucrată ştiinţific de către dr. Ion Firu.
• Etapa a doua, a început în anul 1979 şi s-a continuat până în 2014. În această perioadă, patrimoniul entomologic s-a îmbogăţit cu peste 40 000 piese; a fost şi este în continuare gestionat şi prelucrat ştiinţific şi cultural-educativ de către dr. Cornelia Chimişliu.
Patrimoniul entomologic, este alcătuit din mai multe colecţii, provenite din:
I. Achiziţii – 11.231 exemplare:
• Colecţia de lepidoptere autohtone „M. Peiu” – 1.500 exemplare;
• Colecţia de lepidoptere exotice „Claudia Stănoiu” – 1.200 exemplare;
• Colecţia de coleoptere „N. A. Săvulescu” – 650 exemplare;
• Colecţia de diptere „Aurelia Ursu” – 497 exemplare;
• Colecţia de diptere „Vl. Brădescu” – 523 exemplare;
• Colecţia entomologică „I. Firu” – 6.871 exemplare.
II. Donaţii – 7.539 exemplare:
• Donaţia de lepidoptere autohtone „I. Stănoiu” – 7.447 exemplare;
• Donaţia de diptere „Aurelia Ursu” – 92 exemplare.
III. Cercetări efectuate de către specialiştii Sectiei, în ecosistemele Olteniei (în special), începând din anul 1951 – actual (2012) – 35.100 exemplare:
• Cele 35.100 exemplare includ specii din 18 ordine de insecte. Cea mai mare pondere o au coleopterele, urmate de lepidoptere. Colecţia conservă atât specii frecvente în natură, dar şi specii rare şi foarte rare nu numai în fauna României, dar şi în fauna Europei. Astfel, în colecţie există specii protejate de interes comunitar şi naţional, precum: Cerambyx cerdo Linnaeus, 1758 – croitorul mare (foto 1), Morimus funereus Mulsant, 1863 – croitorul cenuşiu (foto 2), *Rosalia alpina (Linnaeus, 1758) – croitorul alpin (foto 3), Lucanus cervus Linnaeus, 1758 – rădaşca (foto 4), Osmoderma eremita (Scopoli, 1763) – pustnicul (foto 5), Parnassius mnemosyne Bryk, 1925 – mnemozina (foto 6), Parnassius apollo (Linnaeus 1758) – fluturele apolon (foto 7), Callimorpha (Euplagia) quadripunctaria (Poda, 1761) – arctiida Hera (foto 8), Zerynthia (Zerynthia) polyxena (Denis & Schiffermüller) – fluture polixena (foto 9) etc. O specie rară, protejată de legislaţia din România este Scarabaeus affinis (Brullé, 1832) – scarabeul (foto 10), întâlnit în sud-vestul Olteniei.