Gospodăria ţărănescă este definită de obiecte de lemn, ceramică, metal, sau alte materiale. Colecţia specifică a Secţiei de etnografie a acumulat vreme de 50 de ani, în special, obiecte din lemn, restul inventarului casnic a intrat în alte colecţii.
Unele dintre acestea sunt doar utilitare, fără valenţe estetice, altele sunt capodopere ale prelucrării lemnului prin formele şi decorurile lor. Ne referim în acest sens la sărăriţele din coajă de copac sau din lemn de tei, la solniţele sub formă de urs, linguri cu forme şi motive antropomorfe, avimorfe, zoomorfe cu motive geometrice stilizate, găvane şi scafe din lemn de fag, casete scuptate, fucii pentru ţuică, brădoaice, forme de caş, putini şi putineie, scafe de lemn, apoi strecurători din lemn, cauce pentru apă şi câte şi câte….
Multe din motivele întâlnite pe obiectele de uz casnic din lemn se regăsesc şi pe piesele ceramice folosite tot în gospodărie sau chiar pe ţesăturile de interior.