Treapta de mijloc a reliefului Olteniei este redată în dioramă şi vitrine prin peisajul colinar, unde se îmbină armonios pădurile de foioase şi asociaţiile lor vegetale, cu fauna de vertebrate (mamifere ierbivore şi carnivore; păsări insectivore, cu regim trofic mixt şi carnivore, reptile, amfibieni) şi nevertebrate (gasteropode terestre, insecte) caracteristice acestui etaj.